cluc24

joi, 19 octombrie 2017

Ultimul romantic...

Liniștea din jur este întreruptă de soneria de la ușă. Gogoșar oftează și o pornește spre locul cu pricina dar își aduce aminte că a lăsat prăjiturile în cuptor și schimbă din fugă destinația:
-          Maimuțel, deschide tu!
-          Bine.
Pătrățel își întinde gâtul să vadă ce se întâmplă. Vede că totul este în regulă, sub control și-și reia locul la televizor, minimizând sunetul spre disperarea vecinului Gogonel:
-          Hei...
-          Liniște... să vedem ce se întâmplă.
-          Ceva ciudat?
Atât apucă să spune Gogonel, că Gogoșar apare cu un platou de prăjituri mai rumenite, urmată de Maimuțel care ține în brațe un buchet imens de trandafiri roșii. Gogoșar i se adresează:
-          Cine-i admiratorul care ți le-a trimis? Roses, favoritele mele.


Aceste vorbe îl fac pe Gogonel să tresară și să se uite furios spre florile care păreau să zâmbească, fericite de prezența lor în locul respectiv.
-          Nu știu... – spune Maimuțel, privind cu coada ochiului la gelosul Gogonel.
-          Sunt superbe!
-          Da, Gogoșar... Dar sunt pentru tine – spune Maimuțel.
-          Chiar! – se miră posesoarea buchetului care preia florile și le pregătește de depozitare. De la cine o fi?
Gogonel își revine și se asează calm, la locul său, spre amuzamentul Maimuțelei. Gogoșar începe să se frământe:
-          Cine o fi admiratorul meu, secret?
-          Bine că te apreciază cineva – spune Maimuțel, privind spre fratele ei, Pătrățel, care le ignora. Poate te măriți!
-          Nu am auzit pe nimeni să se mărite cu o floare, sau... garden roses – spune Pătrățel, zâmbind pe sub mustața inexistentă.
-          Știi... ceva? – întreabă Maimuțel, privindu-și intens fratele.
-          Au dat gol adversarii – spune Pătrățel, părând concentrat la ecrenul televizorului care derula o reclamă.
-          Comanda a venit de pe FamousRoses.eu – citește Gogoșar eticheta
-          Păi, doar nu era să vină de momente hazlii: Cum să ardem prăjitura! – râde Pătrățel
-          Dacă nu vrei, lasă-ne nouă toate prăjiturile – spune Maimuțel, încercând să ia farfuria plină ochi, a lui Pătrățel.
-          Nu... nu... sunt mai crocante – spune Pătrățel, ascunzând bunătățile sub tricou.
-          Mulțumesc Pătrățel – spune Gogoșar care se apropie de acesta, îmbrățisându-l.
-          Meriți Gogoșar, tot timpul ai grijă de noi – spune Pătrățel, simțind că-i umezesc ochii.
-          Cu ce ocazie – întreabă Gogonel
-          Vrei să spui ceva? – întreabă Maimuțel. Eu așa aș vrea să aibă loc cererea mea în căsătorie.
-          Este din dragoste pentru ce face Gogoșar – spune Pătrățel.
-          Doar atât? Plângi?
-          Nu Maimuțel, când m-a strâns în brațe Gogoșar, s-au distrus prăjiturile.... – spune Pătrățel, scoțând resturile rămase, sub tricou.
Toată lumea începe să râdă, ia Pătrățel scapă de stânjeneală, redevenind din ultimul romantic al zilei, în omul obișnuit, și îndrăgit de cei din jur.

Gogoșar admiră trandafirii și suspină, iar Pătrățel zâmbește satisfăcut, ca și cum ar ascunde un mare secret.

miercuri, 18 octombrie 2017

Ștampila... la propriu și la figurat

La ce ne gândim când auzim sau rostim, în orice context, cuvântul ștampilă? Instinctiv, ne imaginăm că este vorba de un instrument juridic necesar pentru documente, ca acestea să devină oficiale, făcând parte din așa zisa birocrație de zi cu zi.
Fiecare om, ca individ sau ca reprezentant al unei societăți, s-a lovit de un impact pozitiv sau negativ al acestui obiect atât de util în viața de zi cu zi.
Eu am întâmpinat o problemă legată de lipsa unei ștampile corespunzătoare pe un certificat medical, în momentul în care l-am predat la serviciul de Resurse Umane. Pur și simplu, din greșeală, doctorul a omis să folosească toate formele posibile și astfel a trebuit să fac mai multe drumuri la spital, după ce fusese mai multe săptămâni, cu piciorul în ghips. Această deplasare servici – spital a fost benefică pentru că am reînvățat să merg, ca un copil aflat la începuturile vieții.
Un prieten, care se ocupa de autorizările de mediu în cadrul companiei, a fost nevoit să petreacă o zi întreagă, pentru a obține avizele și aprobările necesare. Cel mai interesant moment, a fost când deși a plecat cu toate actele complete spre ultima locație, a trebuit să revină la prima instituție, că mai avea nevoie de o ștampilă, care certifica toate documentele. Distanța între cele două instituții nu era imensă, se putea parcurge în 40 de minute, cu mașina.
În prezent, în urma noilor legislații, ștampila și semnătura aferentă acesteia nu mai sunt necesare, fiind suficientă doar semnătura electronică, implicit documentele transmise pe mail.
Povestea ștampilei însă nu se termină. Fiecare firmă și companie are nevoie atât de o ștampilă personalizată cât și de datieră.
Oare oamenii nu se folosesc de acest obiect, în viața lor, de zi cu zi?
La propriu, există jocuri cu ștampile, care oferă încredere a copilului, că într-o zi, va fi o persoană importantă, a cărei semnătură și ștampilă va avea greutate și putere de decizie. Și eu m-am jucat cu aceste machetuțe... nu acum, pe vremuri,  la școală, când eram răsplătiți de învățătoare pentru reușite, cu câte un animăluț... ștampilat, pe caiet sau pe mână. Îmi aduc aminte că vreo două zile am evitat să-mi spăl zona cu pricina, de pe mâna, de parcă aveam un bandaj care nu trebuia să se ude!
Într-o zi, mama venise acasă cu o ștampilă personalizată de la birou, iar eu curios din fire, am cercetat obiectul misterios. Mi-a plăcut ceea ce făcea, cum făcea... și am început să o acționez pe peretele din spatele canapelei. M-am supărat când s-a terminat tușul și cumințel, am pus obiectul înapoi, sperând să continui a doua zi... Când să se apuce de treabă, mama s-a mirat când a descoperit că ștampila nu-și făcea treaba, fiind adusă acasă degeaba, și actele contabile urmau să se amâne cu finalizarea lor pentru o altă zi... Nu mai spun ce s-a întâmplat la curățenia de Crăciun, când s-a dat canapeaua la o parte....

Când am crescut, mi-am ștampilat pe braț mai multe forme ciudate, așa ca să pară niște tatuaje, iar fetele mă admirau pentru curaj. Totul a durat până am fost la mare și ieșind din apă, m-am trezit gol... nu de haine, doar de tatuaj.


La figurat, ștampila este ca o amintire lăsată de noi, în locurile pe unde trecem, la oamenii cu care intrăm în contact și mai ales pentru faptele și gesturile noastre.
Se spune că omul sfinţeşte locul. Omul este prezent în nenumărate locuri, ia contact cu o mulțime de persoane de-a lungul vieții. Din acest motiv, fiecare dintre noi, odată cu trecerea timpului, ne aducem aminte cu nostalgie de anumite locuri, persoane, dar anii trec şi uneori uitarea se aşterne pe câte o pagină din albumul propriei noastre vieţi. Fiecare pas, gest sau întâlnire la care luăm parte reprezintă de fapt, o  bifă, o ștampilă a participării noastre la acele evenimente.


Omul este ca un tren şi fiecare zi prin care trece, este ca o gară, unde ne oprim, staţionăm şi continuăm călătoria, spre o altă gară, o altă zi….
Omul este ca o trestie care se îndoaie după vânt. El îşi schimbă direcţia lui de mers, a  trenului vieţii, după ultima gară prin care a trecut… și unde a lăsat o urmă. Noi trebuie să fim fericiţi că ne plimbăm cu acel tren, descoperind cât mai multe gări unde contribuim şi noi cu ceva la ajutorul oferit semenilor noștri, pentru că acest lucru ne va îmbogăţi sufleteşte.

Existența mea.... Ștampila mea... nu poate fi decât una importantă, marca Colop ale cărei imagini le-am folosit pentru acest articol de la Superblog 2017.

marți, 17 octombrie 2017

Simularea lui Pătrățel

Gogoșar aduce un platou cu prăjituri.  Gogonel îți ia repede o farfurie de pe masă și-și pune patru bucăți din delicatese. Maimuțel se uită mirată la el:
- Credeam că ești Pătrățel, doar el își umple farfuriile cu dulciuri!
- Dacă vine fratele tău, mie nu-mi mai rămâne nimic.
Nu apucă să-și termine vorba, Gogonel, că Pătrățel își face apariția și ia câte două prăjituri în fiecare mână. Se asează în fotoliu și le mănâncă repede, ca și cum ar fi fugărit de cineva.
Gogoșar oftează și o pornește spre bucătărie de unde revine cu încă un platou, plin de bunătăți. Nu apucă să ajungă la masă că, Pătrățel începe să se agite ciudat, după care alunecă pe covor. Toți cei prezenți intră în panică, văzând pe sub cămasă, o rană din care țâsnea sângele. Gogonel, panicat, fuge spre ieșire. Maimuțel își mișcă ochii prin cameră după telefonul mobil, iar Gogoșar intervine asupra rănitului, încercând să oprească sângele. După câteva secunde se ridică nervoasă, iar Pătrățel sare în picioare, speriindu-l și mai tare pe Gogonel care iese pe ușă.
Pătrățel ia platoul cu prăjituri în brațe și începe să le înfulece. Maimuțel își ocupă locul la masă, lângă Gogoșar, privind mirată în jur. Gogonel își bagă capul pe ușă, vede că totul este în regulă, apoi își reocupă locul în fotoliul de lângă Pătrățel.
- Îmi spuneți și mie despre ce e vorba – întreabă Maimuțel?
- Nu știu – spune Gogonel... Nu am fost pe fază
- Aproape că ai fugit două străzi distanță.... Dacă eram grav bolnav? – intervine Pătrățel.
- Domnul Pătrățel și-a înscenat o rană.pentru a ne controla reacțiile – oftează Gogoșar.
- Nu... Gogoșar... am vrut să vă arăt ce am găsit pentru Halloween și cât de reale sunt. Mi-am pus  sange artificial care arată ca sângele original... Haha!
- Dacă te mai joci cu noi, vai de tine! – zice Maimuțel care aruncă în fratele ei cu un ghemotoc de hârtie.
- Vezi că mă rănești....Și am deja câteva rani false – continuă să râdă Pătrățel.
Gogonel începe și el să caute ghemotoace de hârtie ca să arunce în vecinul său.
- Gogonel, găsesc și pentru tine niște machiaje speciale de Halloween. Nu te purta ca un copil răsfățat.
- Haha... – râde Gogonel, vreau și eu o prăjitură...Dar nu mai sunt!
Pătrățel tocmai punea platoul gol, pe masă:
- Vezi cum v-am distras atenția? Dacă era o zi liniștită, rămâneam flămând.
- Ce te-a apucat cu Halloween?
- Nu ați vorbit cu Maimuțel? Vom merge cu această ocazie la sora noastră și trebuie să ne ocupăm de nepoți. Deja am căutat și costume specifice pentru sărbătoare... la fel și decorațiuni. O să mergem toți patru – spune sigur pe el, Pătrățel.
- Câteodată stau și mă gândesc... Câți ani are Pătrățel?! – se întreabă mirată Maimuțel.
- De ce? Sunt prea destept?
- Nu, uneori am impresia că vorbesc cu nepotul meu – dă replica Maimuțel, stârnind zâmbete celor din jur.
- Iar Gogoșar, mă ajută ca o mămică bună.... – constată Pătrățel. M-ar ajuta și dacă aș fi un vampir...
- Vezi să nu fii un zombi....
- Doar la carnaval!






luni, 16 octombrie 2017

Ghid pentru tatici moderni: Cum sa ai o relatie EXEMPLARA cu fiul tau!

Relatia dintre un tata si fiul sau este una speciala, indiferent de varsta. Atunci cand baiatul tau se afla in plina perioada de dezvoltare, prezenta ta este incredibil de importanta pentru el. Un fiu isi va privi, de fiecare data, tatal cu admiratie si interes, considerandu-l cel mai bun model de urmat. De aceea, trebuie sa te ridici la nivelul asteptarilor si sa iti ajuti copilul sa devina un barbat independent si sigur pe el!

Iata ce trebuie sa faci, pentru a construi o relatie EXCELENTA cu fiul tau!

·         Ofera-i un mediu propice dezvoltarii


Chiar daca acesta are inca o varsta frageda, eforturile constante pe care le faci pentru dezvoltarea micutului tau vor fi apreciate, pe viitor. De exemplu, ofera-i sansa de a invata o limba straina, inca din copilarie, pentru a putea evolua, in timp. Daca decizi sa il inscrii la cursuri de engleza, da un click aici si consulta oferta celei mai bune scoli. In plus, daca baiatul tau are o pasiune, ajuta-l sa o fructifice si sa se implice in tot felul de activitati.
   
·         Ajusteaza-ti comportamentul!


Psihologii din toata lumea au afirmat, de foarte multe ori, ca un fiu va incerca, intotdeauna, sa isi imite tatal si sa reactioneze la mediul inconjurator exact asa cum o face acesta. Asadar, comportamentul tau si modul in care te prezinti iti va influenta in mod direct copilul. De aceea, trebuie sa ii oferi un exemplu pozitiv, din toate punctele de vedere. Nu uita sa ai un aspect ingrijit, pentru a-l incuraja si pe cel mic sa fie ordonat si atent. In acest sens, comanda un pulover barbatesc AICI si ai grija, de fiecare data, sa te ingrijesti. In plus, evita sa ai o atitudine generala agresiva, lipsita de respect sau pesimista, pentru a nu-l determina pe fiu sa deprinda aceste lucruri.

·         Fa-ti timp pentru el!


Senzatia de oboseala placuta de dupa o zi intensa de jucat fotbal, serile linistite de privit filmele preferate, mersul la cumparaturi, la cinema sau in parc. Toate aceste elemente, aparent banale, vor ramane in amintirea fiului tau pentru totdeauna si, in plus, vor contribui enorm la dezvoltarea mentala si emotionala a copilului. In consecinta, chiar daca programul tau este extrem de incarcat, fa-ti timp, in fiecare zi, pentru a face diverse activitati alaturi de cel mic!

·         Incurajeaza-l!


Increderea in sine a fiului tau depinde, in mare parte, de felul in care interactionezi cu el. Daca, atunci cand doreste sa iti povesteasca ceva, il refuzi sau ii intorci spatele, el se va simti respins si neimportant. In schimb, daca il vei asculta, de fiecare data, si il vei incuraja sa isi exprime gandurile si sa isi urmeze visurile, il vei ajuta enorm!


Asadar, daca ai un fiu si iti doresti sa ai o relatie speciala cu acesta, pune in practica sfaturile de mai sus. Iti vor fi de ajutor, cu certitudine!


duminică, 15 octombrie 2017

Aventuri într-o companie multinațională

        Calea de zi cu zi

Am ajuns la destinație. Cobor agale din mașină și mă îndrept spre intrarea în firmă. Se simte vântul, care bate destul de tare. Am remarcat acest lucru datorită steagurilor care se mișcă în bătaia vântului. Nu există diferențe între cele trei drapele care reprezintă: Germania, România și Uniunea Europeană.
Pătrund pe scările companiei multinaționale, retrăgându-mă la birou. Pregătesc calculatorul și merg la cantină să-mi iau o cafea. O colegă privește agitația de pe hol:
-          Ce de nemți!
-          Or fi turiști rătăciți – spun eu....
Aveam vizite de la compania mamă, din Germania și auditori pentru proiectele la care participa compania noastră. Au venit vreo 20 de germani, ceea ce a făcut ca densitatea de populație pe metru pătrat, să crească considerabil.

Se pare că trebuie să urmez cursuri de limbi străine pentru firme

Am evitat întânirile cu vizitatorii, deoarece nu cunosc limba germană, deși numele meu, ar spune cu totul altceva. Am crescut într-o zonă cu mulți unguri și am învățat maghiara. De asemenea, mi-au plăcut filmele americane și am studiat engleza... Deci este clar, că nu am mai avut timp de germană.
Ca agitația să fie mai completă, între timp vin și niște parteneri din China. Și ei sunt în număr mare dar raportat la populația țării lor, acestia sunt neglijabili. La cât de mulți străini sunt în companie, am imprsia că se dispută o competiție sportivă între chinezi și nemți, pe teren româneec.
Cum se spune, de ce ți-e frică nu scapi, astfel că la o revenire spre birou, din hală, pe culoarul din zona de producție, mă trezesc cu un chinez care mi se adresează:
-我想要厕所?
Eu mă uit în jur, sperând să apară translatoarea, dar aceasta parcă a intrat în pământ. Totuși, cineva se apropie de noi. Este un cetățean german care se ține de burta lui imensă și întreabă la rândul său:
-          Wo finde ich einen Platz, um Mahlzeiten zu servieren?
Încep să devin neliniștit și privesc în jur, doar-doar primesc un ajutor de undeva. Speram să fie cineva din agenția de traduceri Swiss Solutions prin apropiere. 


Holul era gol, așa cum nu fusese de foarte mult timp.... Descopăr pe ecusonul neamțului, un nume și o denumire de produs pe care acesta îl auditează în cadrul companiei și-i trimit în hala de producție. Ambii străini îmi mulțumesc în limba lor, iar eu, obosit, cobor la locul de fumat.

Agitația dinaintea furtunii

După cinci minute, lumea devine panicată. Descopăr că chinezul este condus de translatoare spre grupul sanitar de lângă birouri, iar neamțul se îndreaptă cu reprezentanta companiei noastre, către cantină pentru a servi o băutură răcoritoare.
Pentru a nu mai întâmpina probleme de comunicare cu vizitatorii, mă retrag în zona departamentului tehnic și încep să trimit oamenii la treabă, chiar dacă nu aveau unde să intervină. Măcar am rămas singur și pot gândi... dar nu se poate, pentru că apare un alt neamț:
-          Wo kann ich eine Mühle in die Steckdose stecken?
-          Please, speak english?
-          Nein....
Oftez și încerc să descopăr ce vrea. Este clar, că îi trebuie o priză. Încerc să aflu la ce tensiune, putere... dar fără succes. Îmi arată o priză de 220 și mă gândesc că este vorba de o alimentare monofazată și-l conduc lângă un laborator și-i arăt o priză. Probabil îi trebuie la laptop. Omul nu prea cunoaște tehnică, iar nu cunosc germană, dar se vede că ne înțelegem. Anul trecut, învățasem un danez să vorbească românește pentru a putea comunica.
Mă retrag în atelier și încep să caut fise tehnice pentru niște utilaje ce au venit dar nu mă descurc cu informațiile de pe ele, pentru că erau cuvinte tehnice, mult prea tehnice și pentru engleza mea. Noroc că avem traducerile specializate de la agenția cu care colaborează compania noastră.

Aud un zgomot ciudat de polizor, care însă este ceva obișnuit prin fabrică, după care, se lasă bezna în atelier deși noaptea este departe.... Totuși se aud utilajele în funcțiune iar cineva țipă că nu este lumină.
Ies în fața atelierului și totul este scufundat în beznă, adică laboratorul și zonele de producție din apropiere. Căzuse siguranța de la iluminat, pentru că neamțul a introdus în priză un polizor, a cărei putere electrică era mult mai mare decât a circuitului electric și implicit al siguranței....

Studiul, mama reușitei

Eu participasem la unele cursuri de limbi străine cu angajați ai departamentului de Școlarizare, dar la acele lecții am putut devia discuțiile în alte direcții, precum elevii leneși care se aflau pe băncile școlii.
Se pare că uneori ceea ce cred că cunosc, nu este chiar așa. Și uite așa, am fost obligat de circumstanțe să apelez la profesioniști pentru a participa la cursuri de limbi străine pentru firme. Întâi mi-am perfecționat engleza, apoi am început să bâlbâi câte ceva în germană. La limba chineză încă nu am atentat, pentru că acolo, trebuie să învăț alfabetul.


Am învățat să folosesc cuvintele și  expresiile tehnice, specifice profesiei mele, scăpând de teama unei comunicări defectuoase care putea produce mici accidente care perpetuate, puteau provoca mari probleme.
Acum mă descurc mai bine și particip la evenimente comune cu vizitatorii externi ai companiei, purtând discuții legate de cultură, obiceiuri, tradiții și ... mâncare sau băutură specifică națiilor noastre. Prietenia este o limbă comună și universală între oameni și popoare.



.Acest articol a fost scris in miez de noapte, pentru Superblog 2017.

sâmbătă, 14 octombrie 2017

Cadouri pentru toată familia

Mama termină de amestecat ultima lingură de zahăr din desertul pe care-l pregătea și aruncă o ultimă privire asupra rețetei de pe laptop.
Între timp, fetița ei, își pierde nerăbdarea și se apropie de ea:
-          Mami... mami... ai zis că mergem la cumpărături...dar plouă!
-          Nu-i nimic. Facem cumpărăturile de acasă, puișor!
-          Se poate!
-          Da.... Uite intrăm pe internet...
-          Văd... – zice fetița citind pe litere cele scrise de mama ei.
-          Și am ajuns la un magazin online.
-          Adică ... virtual, nu?
-          Da, puișor.
-          Ce cumpărăm? Trebuie să mergem prin mai multe magazine... virtuale...
-          Nu. Găsim în acest magazin virtual, numit site, tot ce ne trebuie.
-          De aici ai luat și calculatorul?
-          Da, puișor! Acest laptop a fost achiziționat tot de aici. La fel și televizorul Smart, smartphon-ul lui Tata, electrocasnicele, produsele de îngrijire personală, chiar și jucăriile tale.
-          Au și cărți pentru copii?
-          Da. Uite cărți utile pentru tine, puișor. Sunt diferite cărți cu activități pentru copii. Sunt în limba engleză, de la Usborne, așa că înveți engleză prin imagini educative.
-          Ia să văd și eu! Și jucării?
-          Da.
-          Lego! Vreau Lego Friends 

-          Este  cu o fetiță Stephanie care are o furgonetă hot dog. Este un personaj Nate care trebuie îmbrăcat în hot dogg gigant ca să atragă clienții.
-          Da... Vreau...Minioss! – strigă fetița fericită în timp ce mama derula paginile sitului.


-          Uite o colecție de trei figurine colorate. Figurina Plus.Minions. Vorbim cu Moș Crăciun. Când ne aduce nouă fierul de călcat, să-ți aducă și ție lego. 
-          Da... Și puișori.... Mami!
-          Da.
-          Am două întrebări.
-          Spune, puișor!
-          Când am fost la țară, am văzut niște puișori... ei sunt frații mei? Că și eu sunt puișor....
-          Nu... Fiecare mamă are puișorul ei.
-          Bine... A doua...
-          Da, puișor.
-          Moș Crăciun, se mai numește și Dwyn?
-          De ce crezi asta?

-          Că are cadouri pentru toată familie, ca un adevărat Moș Gerilă!

vineri, 13 octombrie 2017

O durere cumplită

Deși frigul începe să-i pătrundă prin oase, Pătrățel simte totuși o căldură inexplicabilă. Se deplasează în stil săltăreț, conform zvâcniturilor pe care le simte la măseaua care-i făcea probleme de câteva zile și nopți.
După zece minute, Pătrățel întră în clinica de stomatologie  Cris Smile, prezentându-se:
- Bună ziua. Eu sunt Pătrățel. Am programare...
- Da...peste o oră.
- Am venit mai repede.
- Mai sunt doamna cu copilul și domnișora... Trebuie să asteptați.
- Da... Poate se răzgândesc și pleacă – soptește Pătrățel.
- Aveți răbdare – zâmbește domnișoara ce verificase programarea. Ați avut și ieri programare, dar nu ați ajuns!
- Nu... A întârziat șoferul pentru că pierduse autobuzul – spune Pătrățel ocupând loc pe canapea.
Toți cei prezenți, se uită ciudat la el. Copilul este agitat, iar mama lui încearcă să-l calmeze. Domnișoara asistentă se retrage.
Pătrățel se uită în jur și începe:
- Brrr!
Copilul se uită la el.
- Brr..așa face freza... Brrr.... O să doară! – continuă soptind Pătrățel spre copil, arătând spre o poză de pe perete.

- Auzi că doare...Plec! – spune copilul care fuge spre ieșire, urmărit de mama lui.
Domnișoara care a rămas în așteptare, îl privește insistent pe Pătrățel, care începe să se joace cu cărțile și pliantele de pe masă. Le aruncă în sus, priznând câte una din trei. Fata se ferește de o carte care o țintise și se lovește de capătul mesei. Își face cruce și se retrage la toaletă să-și ude tâmpla.
Asistenta revine cu clientul anterior și privește mirată:
- Unde sunt...?
- Au plecat. Se întorc mai târziu – spune Pătrățel.
Uimită, asistenta îl poftește pe Pătrățel în cabinetul stomatologic. Aceste intră hotărât și se asează pe scaun. O vede pe doamna doctor și tresare, ridicându-se în picioare.
- Bună ziua... Cred că nu mă doare...acum.
- Bună ziua. Luați loc.
- Nu cred...
- Doar să văd despre ce e vorba.
- Bine.
Pătrățel deschide gura dar, în momentul când vede că o mână se apropie de gura lui, o închide rapid.
- Mă uit doar...
- Bine. Eu am senzație de vomă...Brrr....
Pătrățel deschide iar gura și este în așteptare. Doamna doctor aruncă o privire și constată:
- Trebuie extras.
- Bine...Dar ...nu vreau să simt nimic.
- Facem injecție. Aveți probleme cu inima?
- Nu... doar cu acul – sare pătrățel de pe scaun când vede seringa.
- Bine... Facem inhalosedare. Cu protoxid de azot și oxigen
- Adică?
- Respirați pe nas?
Pătrățel începe să inspire și să respire
- Este în regulă. Era o întrebare... Să nu aveți probleme cu respirația nazală. Vă pun o mască
- Și adorm?
- Nu... Doar amorțește locul...Putem vorbi – îi spune doamna doctor lui Pătrățel , moment în care-i pune masca peste nas și-i face și anestezia.
Pătrățel încearcă să gesticuleze dar se calmează. Privește liniștii activitatea doamnei doctor, se uită la lumini...
- Gata! – este anunțat Pătrățel și masca îi dispare de pe figură.
Acesta se ridică în picioare, face un pas, doi...
- Nu am nimic! Nu sunt amețit! Vai ce dinte mare! – spune Pătrățel prinvind dinozaurul care-i provocase durerile cumplite de câteva zile.
Asistenta îl conduce pe Pătrățel spre ieșire. În hol, Pătrățel arată victorios dintele și spune, privind spre domnișoara care avea un bandaj de-a lungul capului:
- Nu vă fie frică! Nu trebuie să vă legați la cap că nu vă doare, vă anesteziază după inhalosedare...
După ce o convinge pe fata care nu avea nevoie de așa ceva,  privește spre copilul care revenise în locație, și era ținut strâns de mamă pentru a evita o nouă evadare a acestuia:

- Îți pune .o mască și te simți ca într-un bazin...Pac ..pac... Acum pot vorbi, să mă strâmb... că nu mă doare...N-am simțit nimic cât a lucrat la dinte!

joi, 12 octombrie 2017

Cu gândul la sărbători

Pătrățel revine din bucătărie savurând o bere. Gogonel îl privește cu ochi de copil și este răsplătit de Pătrățel, cu o bere, pe care o ascunsese la spate. Gogoșar remarcă cele întâmplate și nu se poate opri dintr-un comentariu sarcastic:
-          Gogonel este ca un copil, care așteaptă cadoul sub brad!
-          Haha – râde fericit Gogonel.
-          Chiar... se apropie sărbătorile... – oftează, fericită Maimuțel.
-          Vor cadouri – soptește Gogonel la urechea lui Pătrățel care-și ocupă locul obișnuit, în fotoliul de lângă el.
-          Nu-i problemă... Primesc cadouri de la alții apoi le ofer și eu mai departe – îl linistește Pătrățel pe vecinul său.
După câteva secunde, Gogoșar intervine iar în discuție, completată de sora lui Pătrățel, Maimuțel:
-          Vine Crăciunul....
-          Trebuie să facem bradul...
-          Acum vor brad de Craciun...– suspină Gogonel la urechea lui Pătrățel.
-          Am scăpat de umblat în Ajun de Crăciun prin piețe după brazi – spune fericit Pătrățel.
-          Cum așa – se miră Gogonel, iar fetele se uită uimite la Pătrățel.
-          Păi am doua soluții. Ori plec în concediu....
-          ....
-          Ori trec pe brazi artificiali – completează Pătrățel.
-          Haha... așa ai vrut și anul trecut, dar până te-ai dezmeticit, nu ai mai găsit nici măcar un brad de Craciun  - râde Maimuțel.
-          Da... dar înțeleptul învață din greșelile altora, iar eu, învăț din propriile mele erori!
-          Nu înțeleg.
-          Nici eu – completează Gogoșar.
-          Nu înțelegem – susține ideea fetelor, Gogonel.
-          Am făcut o comandă de brazi online.
-          Cu livrare... când? – întreabă Maimuțel.
-          Cred că ... peste două ore – spune Pătrățel privindu-și ceasul.
-          Chiar? – întreabă Gogonel.
-          Da.
-          Nu ai febră? - întreabă Gogonel punându-și mâna pe fruntea vecinului său.
-          Cine are brazi, fie ei și brazi artificiali, de acum? – întervine Maimuțel.
-          Caută pe internet, după brazi online și vei găsi! – spune zâmbind Pătrățel. V-am luat-o înainte! Ura!
Gogoșar începe să tasteze pe laptop, iar Pătrățel râde:
-          Vezi... ceva de genul .... BraziCraciunNet
-          Am găsit...
-          Vezi! Cine caută găsește. Omul gospodar, îți face iarna car, iar vara sanie...
-          Pătrățel... Este toamnă... E normal să te gândești la brazi de Crăciun și, mai ales la cadouri... – susține Maimuțel
-          Da cadouri pentru copii.... – râde Pătrățel. Dar de fapt, după cum vă manifestați voi, chiar sunteți ca niște copii.
-          Nu ne supăram! Ce ne cumperi? – întreabă Maimuțel.
-          Chiar așa! – intervine și Gogoșar.
-          Și eu vreau cadou – spune Gogonel.
-          Parcă ați fi copii, după cum spuneam... deci vă iau cadouri de copii  – replică Pătrățel. Caut niște jucării de lemn... merg la brad artificial... c să salvăm planetă, să fim ecologi. Nu jucării de plastic... doar din lemn, așa cum este și intea unora, câteodată – râde Pătrățel, fericit care are mereu câte o replică haioasă.
-          Nu contează. Dacă primesc ceva frumos, sunt fericită – spune Maimuțel.
-          Ceva util de purtat – întervine Gogoșar.
-          Ușor de agățat în bradul de Crăciun... Obiecte naturale, în brad artificial – spune Maimuțel
-          Îți iau globuri să împodobești bradul de Crăciun – spune Pătrățel, simțind că discuția degenerează în altă direcție decât ar fi vrut el.
Pătrățel este salvat de sunetul telefonului. Răspunde instant, fără a se uita la apelant:
-          Alo, da!
-          ...
-          Super... Aduceți coletele .... Hm.... da.... sunt acasă... normal!
Fericit, Pătrățel închide tacticos telefonul:

-          Vine curierul cu bradul artificial. Apropo... dacă eu am cumpărat bradul nu ar trebui ca voi să-l împodobiți și să puneți cadourile?