Poza - Ganditorul

Gadgeturi pentru siguranţa în conducere

Fiecare călătorie implică anumite resurse. Este vorba de timp şi de mijlocul de transport. În general prefer avionul dar nu am aeroport în zonă. Trenul.... uneori merge de zici că stă. Deci cel mai plăcut şi util mod de transport este cel auto.

Din acest motiv deţin un automobil. De obicei las alt membru al familiei să conducă, pentru ca eu să admir peisajele! Nu sunt delăsător, dar aşa sunt relaxat....

În ultimul concediu ne-am decis să plecăm în turneu prin Sibiu, Târgu Jiu şi să mergem pe Transalpina. Acolo urma să stăm un timp la Defileul Oltului unde se lucra şi era program de tranzit. Găseam noi ceva să facem...

Dar înainte de concediu, aveam încă o misiune de îndeplinit: o vizită la Bucureşti, pentru aniversarea unui „pui” de om, ai cărui naşi de botez am fost noi. Niciodată nu am reuşit să ajungem din „prima” la ei. Mereu îi sunam, discutam, ne rătăceam şi cu greu ajungeam. Ei ne sunau din politeţe, când eram pe drum, să vadă ce facem pentru că oricum ştiau că o să-i apelăm din oraş, pentru a ne ghida spre locuinţa lor.

Din păcate nu foloseam GPS, pentru că ultima oară când l-am utilizat a fost greu să-mi arunc privirea în timpul condusului, pe ecranul acestuia. Probabil păţise ceva că nu vorbea, deşi era voce de femeie şi se spune că ele vorbesc mult.... Oricum nu-l fixasem bine de geamul maşinii şi mi-a picat în braţe, iar eu speriat, am frânat brusc. În timp ce-mi recuperam aparatul din poale pentru a-l pune lângă telefon, un poliţist a venit la mine zâmbitor şi... astfel am fost amendat, pentru că vorbeam la telefon!

Cu o săptămâna înainte de eveniment am fost plecat spre Constanţa. M-a condus un prieten care avea aplicaţia Waze pe telefon şi călătoria a decurs cu bine şi am ascultat muzică în maşină până am ajuns în locul dorit. Din această experienţă am învăţat multe lucruri pe care am decis să le folosesc şi eu.

Când am plecat spre Bucureşti eram pregătit din toate punctele de vedere. Am achiziţionat mai multe gadgeturi din gama variată de produse ce existau la Edotec şi le-am testat cu ajutorul suportului tehnic oferit de firmă. Aceste produse au fost livrate în două zile, gratuit, având şi garanţie de doi ani! Deci aveam un sprijin de nădejdie.

Când a auzit soţia mea că voi conduce eu, şi-a făcut cruce şi a pus nişte dopuri în urechi şi vroia să citească o carte. Era una subţire, probabil o termina până reuşeam să ajung la destinaţie.

Am pornit la drum iar gropile ne acompaniau. Soţia mea a renunţat la citit şi începea să-mi ofere sfaturi informative:

- Mergi mai încet. Uite o groapă! Vezi că strici maşina! Accelerează că se opreşte motorul! Uite că trece un pieton! Ai loc să treci? Sună telefonul! Nu răspunde că eşti la volan! Vezi că eşti prea la stânga! Cum o să parchezi dacă nu reuseşti să păstrezi direcţia pe drum?

După mai multe asemenea indicaţii, am oprit. Sub privirile uimite ale partenerei de călătorie, am scos telefonul şi l-am conectat WiFi la ecranul color al maşinii. Tot ce era pe telefon, se vedea pe ecran. Astfel soţia mea a putut viziona filme în maşină, fiind astfel distrasă de la drum. Ce bun era acest sistem când am rămas odată blocaţi în trafic, trei ore!

Apropiindu-mă de capitală, am oprit filmul care se derula, spre disperarea soţiei ce a fost atrasă de acţiunea de pe ecran şi am conectat sistemul de navigaţie auto care m-a condus până în faţa locuinţei Am conectat sistemul de cameră pentru marşarier primită cadou, prin care vedeam tot ce se întâmplă în timpul manevrelor, putând parca în linişte şi calm!

Coborând din maşină, ne-am deplasat spre locuinţa unde ne aştepta petrecerea. Am sunat la uşă dar nu ne deschidea nimeni. Am format numărul de telefon al gazdelor:

- Salutare!

- Salut. Când ajungeţi?

- Unde sunteţi? Eu tot sun la uşă.

- Da?!

În câteva secunde, uşa se deschide şi suntem întâmpinaţi de gazdele uimite şi bucuroase…

Mai multe nu voi spune, ca vor afla şi alţii secretul meu....

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Provocarea caloriilor

Frumuseţea vine din interior, dar exteriorul o scoate în evidenţă.

Femeia îşi doreşte să fie mirifică şi admirată de cei din jur. Bărbaţii doresc doar apreciere deşi la o vârstă fragedă, au visat să atingă „culmile frumuseţii”. Acum ei încearcă doar o tonifiere musculara rapida pentru a cuceri pe reprezentantele sexului frumos!

Sensibilitatea omului este influenţată, chiar dacă nimeni nu recunoaşte şi de sensibilitatea pielii, a stării de bine.

Oamenii merg la fitness, unii pentru a beneficia de rezultate pozitive în urma mişcării, iar alţii, doar pentru a fi la modă. Fiecare în sinea lui, încearcă o remodelare corporala si eliminarea celulitei  . Celulita a ajuns ca o sperietoare pentru factorul uman. Dar spre alte boli, aceasta poate fi anihilată.

Când alergi pe bandă, constaţi cum încep să scadă caloriile în timp, dar parcă totul se desfăsoară în ritm prea lent, faţă de timpul pe care-l ai la dispoziţie. După o oră de fitness constaţi că nu ai realizat mare lucru, mai ales că apoi te delectezi cu diverse sortimente de alimente şi băuturi răcoritoare. Parcă te mai şi îngraşi... un pic!

Prezentul însă pare să oscileze între trecutul clasic şi viitorul în care totul se deşfăsoare cu o viteză uimitoare.

Tehnica cu fire Xbody a trecut undeva în istorie, fiind înlocuită cu tehnologia wireless. În cadrul unor şedinţe de doar 20 de minute se pot consuma peste 500 de calorii... Parcă sună mult mai bine. Atât ca timp cât şi ca valoare.

Una dintre companiile care oferă sprijin şi mai ales asistenţă celor care evoluează la diferite aparate, sporturi sunt cei de la Mirrors Beauty Salon, care au specialişti în domeniu, dr.  Cristina Bejan  şi echipa.

Sport şi sănătate este o deviză care este o prezenţă necesară în viaţa noastră chiar dacă, mult prea des, o ignorăm.

Dacă suntem hotărâţi şi decişi, putem apela la firma care pe lângă facilităţile pe care le oferă, pun la dispoziţia clienţilor, personal calificat care să îndrumă şi să asiste deşfăsurarea etapelor din cadrul exerciţiilor, care pot fi adevărate teste de rezistenţă, fiind vitale pentru sănătate, şi nu numai!

Banc - masina si computerul

O maşină mare şi modernă se opreşte la semafor. Este culoarea roşie.

Din spate vine o maşină mică, cu viteză şi îl loveşte din plin.

Pe ecranul computerului de bord al primei maşini apare:

“New hardware found!!! Install??”

A aparut Testarea 7

Emisiunea #TESTAREA, prezentată de Marius Călugaru de la Blogatu.ro, a ajuns la a VII-a editie. După cum v-aţi obişnuit, urmărind emisiunea #TESTAREA veţi afla informaţii despre cele mai noi gadgeturi, clare, concise şi reale, fără exagerări sau detalii inutile, astfel încât alegerea tuturor să fie cât mai uşoară.

Din #TESTAREA 7 se pot afla mai multe detalii despre sistemul de sunet Evolio Xound Pro, smartwatch-ul Samsung Gear S2 şi smartphone-ul iPhone SE.

Trebuie să recunosc că sunetul la Evolio Xound Pro este perfect, având acest produs în dotare ca urmare a participării la un concurs pe platforma Blogawards. 

La celelalte emisiuni #TESTAREA aţi aflat mai multe detalii despre gadget-uri precum: LG Nexus 5X,  Samsung Galaxy S7 edge, Samsung Gear S2, HTC 10…

Vă mulţumesc pentru interesul acordat şi vă doresc vizionare plăcută la #TESTAREA 7.

Casa veche, casă nouă

Fiecare dintre noi avem un loc special, căreia îi spunem cu drag “acasă”. Unii preferă ca acel acasă să fie un apartament la bloc, alții în schimb își doresc o casă cu grădină.

La început este greu să-ți schimb stilul de viață în funcție de casă sau apartament de bloc dar în timp te obișnuiesti.

Visul meu era să am o casă… cu grădină mică pentru a nu fi prea mult de lucru pe acolo și trecerea de la bloc la casă să fie mai lină.

Primul pas a fost achiziția unui teren pentru construcție. În momentul realizării am fost fericiți apoi m-am luat cu mâinile de cap (de puținul păr pe care-l am, adică podoaba capilără). Investiția în construcție era imensă. La început am vrut o casă mare, apoi încet dar sigur am renunțat la anumite dorințe, privilegii iar casa a devinit tot mai mică, chiar mai mică decât un apartament.

După o perioadă de meditație, am avut ideea strălucitoare să ne cumpărăm teren cu casa gata construită, la roșu cum se spune. Având ceva bănuți și vânzând terenul la un preț bun, am putut obține o casă veche, nefinalizată și terenul aferent acesteia.

Pentru a putea locu acolo, este mai mult decât necesară o investiție în reconstrucție, reamenajare. Oricum, locuința urma să fie util dar necesita întreținere. Era ca un copil nou născut în care trebuie să învestești în timp, constant., în haine, în aspectul exterior. Deci, casă nouă, caut performanță energetică!

După ce am făcut o termografie a clădirii, îmi venea să fug pe câmpul din jurul terenului....

Pentru început a fost nevoie de asigurarea etanșeității locuinței. Aceasta având mai multe nivele, trebuia conservată căldura, atunci când va apărea…

În acest caz am montat termopane atât la ferestre cât și la uși., urmând apoi izolarea exterioară. Polistirenul de pe exteriorul clădirii păstra căldura în interior, asigurând menținerea confortului termic. Alegerea viitorilor consumatori de energie electrică și dimensionarea traseelor de cabluri electrice a fost o problemă intens mediatizată în cadrul familiei.. În funcție de structura și designul interior al locuinței era necesară alegerea accesoriilor electrice: doze (de rigips sau de tencuială), tuburile de protecție ale cablurilor.

După ce am luat decizia finală, de a folosi rigips, am început realizarea instalației electrice și montarea tabloului electric. La început am ales un cofret de tablou cu opt module apoi am constatat că trebuie mai multe circuite și am ajuns la 12 module, adică 11 utilizate și o rezervă pentru extensie (ca la jucătorii de fotbal).

A urmat realizarea șapei ce trebuia să fie în concordanță perfectă cu nivela cu bulă de aer, adică polobocul. Apoi am montat gresia și faianța. Între timp am forat pentru puțul de apă și am finalizat canalizarea. Am obținut avizul tehnic de racordare pentru curent, având chiar un loc de alimentare, liber în firida din colțul casei vecine iar transformatorul din zona putea prelua și puterea consumată de locuința noastră.

După finalizarea instalației electrice a urmat montarea suporților și introducerea vatei minerale după care s-au pus plăcile de rigips. S-au realizată găurile pentru aparatajul electric și doze și am trecut la zugrăvit.

Am identificat circuitele electrice și am realizat legăturile în doze. Stăteam la ora 2.00 cu mai multe conductoare electrice în mână și mă întrebam ce fac cu ele… Nu conta, deoarece după montarea aparatejelor și a lămpilor totul a funcționat perfect. Când apăsam întrerupătorul de la baie se aprindea într-adevăr lumina de la baie. Toate lămpile erau cu LED, ecologice și chiar dacă costau mai mult decât cele clasice, consumurile și costurile se amortizau în timp scurt.

După ce am aranjat interiorul și am conectat toți consumatorii era ca in rai!

După ce totul a fost gata și aranjat, am asteptat cu sufletul la gură și inima cât un purice factura la utilități. Prima factură a fost de apă, apoi curentul electric și gazul... Erau mai mult decât normale, chiar mai puțin decât la bloc. Casa era izolată termic și am scos un certificat energetic prin care am fost înștiințat că locuința se încadrează clasa energetică B. Deci sunt pe calea cea bună. 

Dacă aș reamenaja din nou locuința, cu siguranță aș realiza-o mai bine. Oare să nu o vând și să-mi fac alta? Poate m-aș descurca și ca agent imobiliar...

Începutul este greu, apoi totul merge de la sine!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Banc - barbatul si hipopotamul

    La gradina zoo in fata unei custi cu hipopotami, barbatul ii spune iubitei lui:
   - Iubito, vezi ce gura mare are?... si totusi nu scoate nici un cuvant!!!

O floare pentru fiecare...

Mă uit în jur şi constat că este timpul să pornesc la drum. Este marţi deci, este o nouă zi, lucrătoare a săptămânii

Ajuns la servici constat cu stupoare că toate îmi merg pe dos. Când caut pe cineva într-un anumit loc, persoana respectivă tocmai a părăsit locaţia. Treburile pe care le tot amânasem, brusc au devenit urgente. Având nevoie să mă duc până în clădirea de alături, m-a plouat bine, neavând umbrela cu mine.

Revenind în birou, mă stergeam cu prosopul pe cap când îi aud pe colegii mei discutând despre copii, căsătorie... şi-mi arunc privirea în calendar şi tresar înfrigurat. Este în 25... deci este aniversarea căsătoriei! Din acest motiv fusese supărată soţia mea, de dimineaţă, deci nu din cauza plecării ei în delegaţie. Repede încep să gândesc, căutând o soluţie să ies din impas. Flori...flori!. Femeile iubesc florile, mai ales aranjamentele florale !

Ascult în continuare pe colegii mei şi aflu de unde aş putea să cumpăr florile mult dorite. Există un atelier de design floral chiar lângă mine, pe stradă... Mă învoiesc de la servici şi mă grăbesc spre casă, trecând pe la florărie.

Ajuns pe stradă descopăr mai multe florării. Am auzit că se află lângă o farmacie, deci mai scap de necunoscute... Dar sunt mai multe farmacii, iar florării.... la fel.

Până la urmă intru în primul magazin... Oare ce să cumpăr? Anul trecut luasem un ghiveci... acum doi ani.... florile s-au veştejit până am ajuns acasă! 

Florăreasă mă priveşte insistentă. Îi cer un buchet iar ea, îmi descrie cu braţul multitudinea de opţiuni. Aleg nişte trandafiri... Fericită că am rezolvat dilema, vânzătoarea începe să mi le aranjeze. Zâmbesc, plătesc şi fug spre bloc. Pe drum mă întâlnesc cu un vecin:

- Salut! Este ziua soţiei?

- Nu... Ziua ei este vara... La revedere.

Dispar repede din peisaj şi ajung în faţa blocului. Un alt vecin îmi iese în cale:

- Ce faci? Vrei să mături? A... sunt flori. Credeam că duci o mătură!

Oftez şi urc scările. Normal, ca de obicei, la etajul inferior este vecina care stă la fereastra de pe hol şi ştie toate. O salut în fugă şi intru în apartament. Mă uit după soţia mea... Încă nu a venit... ştiu că vine târziu. Vecina o să... o aştepte să-i spune că are o surpriză acasă... aşa cum face mereu, de ziua ei, de aniversarea căsătoriei, de numele ei de sfânt.... Dacă cumva ajung acasă cu florile după soţia mea, vecina vine la noi să vadă ... florile!

Las buchetul cu flori pe masă şi mă gândesc la modul în care să ne petrecem seara aniversară. Sunt întrerupt de o sonerie. Sună mobilul. Soţia mea mă apelează şi răspund fericit:

- Nu pot veni azi. Rămânem până mâine. Ai mâncare în frigider....

Aşa de supărată este pe mine că nu vine acasă! Nu-i nimic. O să-i comand nişte flori pe care să le primească în delegaţie. Găsesc repede o florărie online şi fac comanda. Sunt sunat de firma respectivă pentru a stabili detaliile fiind de asemenea îndrumat spre cea mai potrivită alegere. Am reuşit să salvez situaţia. 

După două ore, mă sună soţia:

- Am primit ceva! Mulţumesc.

- Îţi place!

- Enorm!

- Vezi că n-am uitat!

- Ce să uiţi?

- Să-mi arăt iubirea – răspund în timp ce mă uit pe calendar.

Atunci am observat faptul că este într-adevăr marţi, 25... dar luna este octombrie... nu noiembrie!

- Mulţumesc pentru surpriză!

Chiar dacă am greşit orientarea în timp, am reuşit să fac o surpriză plăcută. Fiecare femeie ar trebui să primească uneori, câte o floare care să le reamintească că sunt femei şi că există pentru a mulţumi pe cineva.

PS: Florile pe care le cumpărasem din magazin le-am oferit colegelor de la servici. Am ajuns mai repede la locul de muncă şi am plasat câte un trandafir fiecărei femei, fără ca să ştie de la cine sunt. Sper să nu afle. Trebuie să fie conştiente că există şi surprize plăcute. Unele au fost mirate, altele bucuroase iar una dintre ele era circumspectă!

Deşi ghioceii prevestesc sfârşitul iernii, cu o floare nu se face primăvară...

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Banc - intrebare

Ce se mai aude cu sfârşitul lumii? 
Căci am o dilemă: să-mi cumpăr cizme de iarnă sau nu?

Alergătura de zi cu zi

Ce aş mai sta! Dar nu se poate.

Lumina se aprinde şi se stinge de mai multe ori în decurs de 20 de minute. Până la urmă accept comanda de a părăsi apartamentul. Ies pe uşă, iar afară mai arunc o privire în jur după care alerg pe scări. Multe scări, interminabile....

Până la urmă ajung la aer. Este frig dar mă mobilizez şi continui drumul. Primii paşi îi fac în stil moderat, apoi măresc tempoul. Încep să alerg. Pe drum găsesc multe colegi dar nu apuc să-i salut. Toţi ne grăbim de parcă am fi contra cronometru, mergând spre un miting! Ajung la semafor şi deşi este culoarea roşie aprinsă, traversez pe trecerea de pietoni, claxonat de o maşină şi urcând în viteză în autobuzul care mă aştepta ca de obicei.

Pentru câteva minute stau liniştit, după care mă amestec în mulţimea care intra în compania unde voi petrece o mare parte din zi. Ajuns la birou, îmi salut cunostinţele vechi, pe cele noi şi o remarc pe noua colegă Converse . Nu apuc să schimb două vorbe cu ea că trebuie să părăsesc încăperea, pornind pe traseul zilnic.

Ajung la sedinţa de dimineaţă unde toţi sunt agitaţi. Prin faţa mea zboară un pantof de sport de damă care pică lângă imprimantă. Mă sperii, dar totul a fost doar un mic accident. Pantoful era prea mare sau piciorul prea mic!

În urma discuţiilor care s-au purtat, o pornesc înapoi spre birou unde voi fi înlocuit de rezerva mea. Este timpul să mă odihnesc. Dar nu se poate. O pornesc fără intenţie în direcţia opusă. Fac o vizită prin hala de producţie şi mă opresc în noroi. Încerc să mă opun ordinului de a continua deplasarea dar nu sunt ascultat. Trec peste toate obstacolele şi încerc să-mi ating obiectivele şi să mă protejez de cei care-mi fac rău, după care revin în birou şi sunt înlocuit cu partenerul meu. Gata! Pauză.

După două ore îmi revin din amorţeală şi o pornesc spre ieşire. Urc liniştit în autobuz, conştient de calea pe care trebuie să o urmez. Cobor în centru pentru a face mici cumpărături. Intru în magazinul universal şi mă îndrept spre raionul de articole de sport. Astăzi fac cunostinţă cu nişte pantaloni de sport după care revin la traseul zilnic, trecând pe lângă o mulţime de prieteni, ne salutăm şi fiecare o apucă pe calea lui.

Eu ajung la sala de fitness. Mă pregătesc de alergări. După o scurtă recunoaştere a zonei, mă îndrept spre banda de alergare. Neatent, mă împiedic de nişte tenişi, abandonaţi de o persoană care se agita pe o saltea, în faţa mea. Urc pe bandă şi încep să alerg, să transpir şi să obosesc.

După o scurtă tură, renunţ şi merg la sala de forţă. Pe acolo nu stau prea mult din cauza plictiselii. O pornesc spre vestiar şi după zece minute de pauză o iau din nou la fugă. S-a întunecat şi mă deplasez cu greu.

Simt o bucurie imensă când recunosc blocul în care locuiesc. Sunt obosit, cred că ar trebui să ies la pensie şi să-mi caut un înlocuitor. Ajung în apartament şi stau o perioadă de timp în hibernare, dar vine timpul să merg la baie şi să mă spăl. Trebuie să fiu curat pentru o nouă zi.

Revin voios de la baie şi privesc în zare. Se stinge lumina şi este timpul să mă odihnesc. Mâine o iau de la capăt. Ce bine era dacă mergeam doar la fitness, putând astfel să rezist uzurii mele de zi cu zi. Noroc că sunt în formă…încă.

Eu sunt puternic deoarece sunt pantoful de sport Under Armour Nike     

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Statutul cetăţeanului european

O problemă importantă pe agenda Comisiei Europene trebuie să fie legată de statutul cetăţeanului european.

Chiar dacă fiecare persoană are cel puţin o cetăţenie, toţi cei din Europa, sunt cetăţeni europeni. Bătrânul continent, de-a lungul rotaţiei în jurul planetelor a avut multe generaţii care prin munca lor au dus la dezvoltarea societăţii în care trăiesc. Europa este doar una, deşi pare divizată din cauza politicii şi a economiei. Din punct de vedere social, oamenii sunt la fel. Peste tot există clasa superioară (a celor bogaţi), clasa medie şi pătura socială de jos. Singurele diferenţe sunt legate de existenţa şi supravieţuirea acestor categorii sociale. Din păcate, nu toţi europenii, care deţin aceeaşi cultură şi îndemânare sunt plătiţi la fel, iar clasele sociale sunt dependente de acest factor. Un reprezentant al clasei medii dintr-o ţară poate fi considerat, pe plan financiar, ca putere de cumpărare, cu unul din mediul inferior al unui alt stat.

Este clar că nu poate exista o Europă unică, unită în totalitate dar aceste discrepanţe pot fi reduse.

Reprezentaţii statelor europene nu sunt percepuţi în mod similar de către alţi reprezentanţi, tot europeni. Trebuie realizată o uniformizare de mentalităţi şi concepte.

Această problemă poate fi dezbătută şi comentată în cadrul concursului Reporterşi Blogger European  în cadrul căruia jurnaliştii şi bloggerii trimit articole pe teme europene până în 31 octombrie când vor fi evaluate de un juriu competent.

Primii paşi…

Ce reprezintă calculatorul în viaţa fiecăruia dintre noi? Pentru unii este o sursă de venit, pentru alţii, doar o posibilitate de relaxare. Uneori, calculatorul sau laptopul sunt „piese” care produc certuri în familie. Soţia devine geloasă pe un obiect care-i acaparează partenerul, pentru un timp pe care-l considera interminabil.

Când calculatorul nu funcţionează la parametrii optimi sau poate fi îmbunătăţit, deja apare o problemă. Trebuie găsit un doctor în computere. Dar nu este mai simplu să ne ocupăm singuri de aceste mici intervenţii?

Aşa cum copilul învaţă să meargă, să mănânce şi nu uită aceste abilităţi de-a lungul vieţii, aşa şi prima intervenţie în cadrul unui computer sau în configurarea reţelei este un eveniment care-şi dă aripi.

Fiecare a avut propriile experienţe cu calculatorul, reţeaua, internetul... şi ce va mai urma! Primul pas pentru mine, a fost învăţarea utilizării calculatorului.

Atunci când mi-am achizionat computerul am fost atât de fericit de îndeplinirea dorinţei, că am uitat cel mai important lucru. Cum să-l folosesc...dar mai ales, cum să-l pornesc! Stăteam cu componentele pe masă şi încercam să le conectez. Am cerut ajutorul unui prieten, adică al unei vecine! Am aşteptat-o cu nerăbdare să sosească acasă şi apoi să mă sprijine în primii paşi alături de noua mea achiziţie.

După ce a intrat, s-a uitat la componente şi a început să le conecteze, cerându-mi anumite accesorii: cablu de alimentare, cablu HDMI ,  mufe.... pe care i le ofeream cu drag şi atenţie. După ce a terminat, am pornit calculatorul şi au apărut primele imagini cu Windows. În acel moment, abia aşteptam să plece pentru a putea naviga prin meniuri. După ce vecina a plecat, m-am gândit să-mi mut calculatorul în camera mea. Dar era o problemă! Dacă nu reuşeam reconectarea? După câteva clipe de gândire, mi-am luat aparatul foto şi am pozat cele trei cabluri după care am efectuat operaţiunea de mutare. Pozele s-au pierdut dar imaginea a rămas întipărită în memorie.

Fericit că totul este în regulă, mi-am luat biscuţi şi ceai, apucându-mă de cercetare. La primul biscuite, m-am oprit. Alimentul nu avea nimic dar eu nu ştiam ce trebuie să fac mai departe. După câteva minute de meditaţie, m-am decis să merg din nou la vecina. Aceasta mi-a ghicit gândurile şi mi-a oferit o carte despre calculatoare şi sisteme de operare. Din acel moment m-am apucat de învăţat şi în câteva luni am devenit specialist, ajungând să ofer eu informaţii şi indicaţii în domeniu, chiar şi vecinei!

Astfel am evoluat şi aveam nevoie de mult mai mult... Aşa a apărut internetul. Pentru a nu avea multe cabluri de reţea , am luat un router wireless  pe care l-am configurat singur. Adică cu mâna mea dar cu indicaţiile unui prieten. După mai multe încercări, am reuşit. Am fost atât de bucuros, că am uitat parola! Noroc că am salvat-o şi conectarea se realizează automat….  Deocamdată!

În momentul când reuseşti, prinzi aripi. Aşa că am început să mă laud cu performanţele mele din domeniul informatic. Asta până când un prieten mi-a spus să-i repar calculatorul şi să-i schimb câteva componente (hard disk, memoriile, microprocesorul, placa video) cu unele mai performante. M-am apucat de treabă dar.... toate păreau depăşite. Doar carcasa se putea utiliza, dacă încăpeau noile componente. Aşa că m-am gândit să cumpăr o unitate centrală nouă, configurată conform dorinţelor prietenului. Am rezolvat şi această misiune.

Am stat mult pe net şi este timpul să mă relaxez. O să mă conectez la un site pentru a urmări un film. Mâine o să cumpăr un adaptor  HDMI VGA pentru conectarea la televizor, fiind şi o campanie promo în desfăşurare, Săptămâna Reţelisticii. 

Am şi eu magazinul meu, care are aceeaşi existenţă, ca şi experienţa mea în reţele şi computere, adică zece ani. Eu am fost din prima zi client fidel la Conectica... poate am fost chiar primul client? Se poate spune că am crescut împreună!

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Migraţia încotro?

Cu ocazia concursul Reporter şi Blogger European  în cadrul căruia jurnaliştii şi bloggerii trimit articole pe teme europene care sunt evaluate de un juriu competent,  până în 31 octombrie, m-am oprit şi eu să reflectez asupra problemelor importante pentru a fi dezbătute de Comisia Europeană. Această comisie are un rol important în rezolvarea problemelor care apar.

O importanţă deosebită trebuie acordată migraţiei. Prin emigrarea populaţiei se realizează un dezechilibru european şi mondial. Unele zone ajung să nu mai fie populate,  iar mediul neîngrijit va conduce spre distrugere. În acest fel apare Apocalipsa mult discutată, provocată de oamenii care vor să trăiască mai bine. Mediul înconjurător are influenţă asupra oamenilor din zonă dar se răsfrânge, încet dar sigur asupra întregii planete.

Migraţia poate fi stopată prin programe speciale pe care le poate dezbate şi aproba Comisia Europeană. Omul trebuie să fie în centru atenţiei. Din păcate, ei nu sunt sprijiniţi pentru implementarea unor programe de dezvoltare zonală, structurată pe domenii de activitate cunoscute şi experimentate în timp de populaţia care-şi are habitatul acolo.

Oamenii migrează atât din cauze sociale, economice cât şi politice. Orice migrare are repercursiuni negative atât asupra emigranţilor cât şi asupra statelor care-i primesc şi găzduiesc. Este mai uşor şi mai profitabil ca ţările prin companiile private pe care le au în „custodie” să investească într-o ţară, dezvoltându-şi astfel şi afacerile.

Statutul emigrantului este de asemenea o problema stringentă şi rezolvabilă de către Comisia Europeană. De multe ori stăm şi medităm. Oare chiar nu se poate nimic sau tergiversările au un anumit scop?

Problema migraţiei nu este legată strict de oameni cât de cadrul legislativ, instrumentul care parafează statutul persoanei.

Politica şi Comisia Europeană

Mereu când participăm la alegerea unor reprezentanţi politici, fiecare dintre noi avem anumite aşteptări, unele nu chiar mari.... În momentul când pierdem şi ultima fărâmă de speranţă, totul devine trist iar noi ne îndreptăm spre meditaţie. Ajungem să reflectăm la propria noastră existenţă în cadrul unui context general.

Noi românii suntem obişnuiţi cu dezămăgirile şi chiar a devenit o rutină, un pariu cu politica, legată de timpul cât va trece până alesul nostru ne va „uita”.

Noi avem reprezentanţi şi în Comisia Europeană şi am dori să fie mai activi, să se implice mai mult în destinul ţării noastre în cadrul Europei. Acolo se pot dezbate şi rezolva multe dintre problemele cu care se confruntă ţările membre.

Migraţia a devenit un „sport” popular pe glob. Încep să vină emigranţi din toate părţile lumii, ca şi cum globul s-ar fi răsturnat şi totul s-a împrăştiat pe bătrânul continent.

Migraţia nu ar exista dacă politicienii din ţările respective ar asigura locuri de muncă pentru ca oamenii să aibă un trai decent. Locurile de muncă sunt o problemă prioritară pentru fiecare naţiune.

Pentru a exista locuri de muncă trebuie dezvoltată economia. Pentru a reuşi acest lucru trebuie făcute investiţii. Oamenii trebuie să fie pregătiţi în domeniile lor de activitate pentru a sprijini dezvoltarea societăţii.

Comisia Europeană trebuie să se ocupe de creşterea nivelului de învăţământ  şi de sănătatea oamenilor. Dacă o persoană este sănătoasă, cultă, va reuşi să-şi folosească propriile resurse, pentru reuşite care implicit conduc către dezvoltarea societăţii. O societate dezvoltată şi prosperă nu va produce imigranţi, ci doar turişti, care vor conduce şi alte ţări spre dezvoltare.

Totul se învârte într-un cerc, ca un principiu al dominoului. Important este să se abordeze problemele prioritare şi să se găsească soluţiile viabile şi optime.

Pentru a găsi propuneri şi idei, soluţii şi concepte se organizează anual concursul Reporter şi Blogger European în cadrul căruia jurnaliştii şi bloggerii trimit articole pe teme europene care sunt evaluate de un juriu competent,  până în 31 octombrie.

Un turist rătăcit

Nu ştiu cum sunt alţii dar eu când am de rezolvat o treabă sau, când trebuie să plec undeva, devin nervos şi agitat. Se mai întâmplă de asemenea să mai şi uit, dar nu persoane sau obiecte, doar evenimente.

Cu paşi repezi se apropiase aniversarea căsătoriei iar eu uitasem cu totul de acest eveniment, deşi sărbătoarea nu era una veche, anii fiind doar cu o singură cifră. Ca să mă salvez, am făcut tot posibilul să obţin un week-end departe de casă. Erau doar trei zile deci trebuia să profităm din plin pentru a ne încărca bateriile.

Ştiind că trebuie să plecăm, agitaţia a fost la ea acasă. Seara când m-am culcat, mă chinuiam să adorm. Eram cu gândul la călătorie....

Este dimineaţă şi sună telefonul. Sar din pat şi mă grăbesc spre bucătărie. Constat că telefonul a fost resetat iar ora este alta! Totuşi am timp să prind trenul. Îmi iau hainele peste pijama, trag valiza după mine şi alerg pe scări. Caut un taxi dar.... Până la urmă reusesc să conving un operator să-mi trimită un autoturism, dar ratez trenul. Taximetristul se oferă să mă conducă în gara următoare... Accept. Ajuns acolo, reusesc să urc în tren, din mers, deşi vroia să se oprească nu să pornească.

Ajuns în capitală, cobor fericit, păsind în afara peronului. Un taximetrist mă preia şi mă conduce spre hotel. Traversăm oraşul şi cu greu ajung în locul dorit. Cobor şi intru la recepţie. Nimeni. Caut sonerie... dar nu este.

Bat în uşă, în birou.... şi apare o matahală de om care mă priveşte de parcă ar vrea să mă devoreze. Îi spun numele dar acesta se încruntă. Îmi întinde o cheie şi-mi indică scările. Liftul este defect. Urc trei nivele şi caut camera. O găsesc într-un colţ şi descui uşa. Deja s-a întunecat şi caut întrerupătorul. Apăs pe cel din hol. Nimic. Poate nu are bec! Intru încet şi mă lovesc de un fotoliu. Cade o veioză... Cred, după zgomot.

Caut un alt întrerupător ca orbul care nu găseşte... Brăila. Gata. Apăs întrerupătorul şi se face lumină în spate. La baie. Mda. Mă duc la baie şi văd un întrerupător. Apăs pe el şi se luminează camera. Este bine. Funcţionează, au becuri.... Cobor spre recepţie să întreb de restaurant. Matahala îmi arată nişte biscuiţi, pe o masă. Îmi spune că nu are room-service.

Mă întorc în cameră. Apăs toate întrerupătoarele ca să se aprindă toate luminile. Îmi iau bagajele să le pun în dulap. Nu apuc să pun ceva pe raft, că acesta pică. Renunţ. Mă duc la baie să fac un duş. Nu există decât robinet... Eh! Am un furtun, de grădină în bagaje aşa că-l voi folosi ca duş.

Revin la cadă şi pornesc apa.... Din tavan mă invadează un jet rece. Era un duş în tavan, dar hotelul nu avea încălzire, deci nici apă caldă. Înfrigurat mă duc în pat şi dau drumul la televizor. Piciorul patului se rupe iar purecii de la televizor râd de mine.

Dimineaţă mă trezesc cu grijă, pentru a nu mai strica ceva. Trag draperia şi galeria îmi pică în cap... făcându-mi cucui. În faţa hotelului se văd peroanele de la gară....Mă simt ca un turist rătăcit. Oare unde este soţia mea? Probabil mă aşteaptă cu un făcăleţ?

Sună telefonul. Sar din pat, speriat. Soţia mea se uită mirată la mine. Îmi verific capul. Nu am cucui. Ce bine! Totul a fost doar un vis... un coşmar.

După ce servim cafeaua, ne luăm bagajele şi plecăm spre gară. Taxiul comandat ne aştepta în faţa blocului. Ajunşi la gară, ne cumpărăm ziare şi reviste, urcând liniştiţi în tren.

Am ajuns în Bucureşti. Am sunat la hotelul unde aveam camera rezervată şi cei de la recepţie ne-au trimis un mijloc de transport până la destinaţie. Pe drum am admirat capitala şi în scurt timp am ajuns în locaţie. La recepţie am fost întâmpinaţi cu amabilitate şi îndrumaţi spre camera rezervată. Când am intrat, am avut o strângere de inimă dar totul era perfect. Camera elegantă, decorul perfect şi priveliştea fascinantă. În timp ce soţia mea se pregătea de plimbare făcându-şi siesta, eu complotam cu recepţionera.

După o oră am ieşit la plimbare. Am trecut pe lângă Arcul de Triumf şi am vizitat mănăstirea Casin, care se afla în apropierea hotelului nostru, Hotel Domenii Plaza . Apoi am trecut pe lângă teatrul Nottara şi ne-am luat bilete la spectacolul din seara următoare, care era de fapt primul din noua serie a teatrului după revenirea în propria lor locaţie. Ei au revenit după exilul datorat evenimentelor de la „Colectiv”. Aducându-mi aminte de acele evenimente, m-am panicat. Dar degeaba, pentru că hotelul de patru stele era unul sigur, doar a aparţinut scriitoarei Doina Uricariu. 

Revenind spre hotel, am distins eleganţa acestuia, nu degeaba se găseşte printre clădirile de patrimoniu arhitectural naţional. Am sesizat că hotelul este placat cu piatră identică ca şi Arcul de Triumf, fiind  ca o continuare a acestui monument.

Interiorul hotelului avea în combinaţii atât lemnul preţios cât şi marmură Carrara.  Ne simţeam ca pe Riviera franceză! După ce am revenit în cameră ne-am propus să ne relaxăm la saună şi jacuzzi.

În timp ce o aşteptam pe soţia mea, am revenit la recepţioneră reamintindu-i de dorinţele mele. Această mă anunţă că totul este rezolvat, după care zâmbitoare, răspunde în engleză unui client care-i solicitase o informaţie.

Seara se lasă aşteptată. Sunt nerăbdător şi agitat dar în momentul când intrăm în cameră, totul este mirific. Nu mirosea a mâncare deşi cina era pregătită! 

O măsuţă cu cina romantică şi o sticlă de şampanie, ne aştepta în mijlocul camerei. Soţia mea zâmbitoare, mă anunţă că va face un duş scurt şi apoi vom petrece o seară romantică. Ajunsă în baie, rămâne uimită de petalele roşii care ne însoţeau seara perfectă.

Puteam petrece până dimineaţă pentru că micul dejun urma să ne fie adus de asemenea în cameră….

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2016.

Vine barza!

Ea îl priveşte pe El, iar acesta îi zâmbeşte. Viaţa lor este numai lapte şi miere. Fiecare este nerăbdător să se întoarcă acasă pentru a se dezmierda şi a face lugu-lugu.

Iubirea lor este nemăsurabilă. Ea îl aşteaptă cu mâncarea favorită iar El o răsplăteşte cu tandreţea pe care ea o aşteaptă.

Zilele libere nu sunt suficiente pentru ca dragostea lor să fie evidenţiată de cei din jur. Vizitele obişnuite la părinţii lor, devin momente plăcute dar nerăbdarea de a evada în singurătatea lor este mai mult decât o dorinţă arzătoară.

După prima lună, viaţa începe să-şi pună amprenta asupra stilului de convieţuire. Amândoi încep să se îngraşe şi din acest motiv se hotăresc să facă sport. Mersul pe bicicletă este sănătos dar obositor.

El o doreşte pe Ea, dar aceasta îl refuză fiind terminată fizic. A doua zi, urmează acelaşi episod al vieţii, iar Ea suspină prognozând o durere de cap sfâşietoare. El se sperie aducându-şi aminte de filmele vechi când femeile aveau migrene din cu totul alt motiv. Devine îngrijorat. A treia seară, povestea se repetă. El se decide să o scoată la plimbare. Ea nu se simte bine.

Cei doi merg la doctor şi acesta le prescrie mai multe pastile. Ea refuză să le ia, sperând ca natura şi corpul să intre în consens. Plimbarea continuă.

Se opresc în faţa unei farmacii. Ea doreşte ceva pentru problemele ei. Burta îi făcea probleme iar greaţa se făcea simţită deşi renunţase la consumul minuscul de alcool, acel pahar cu vin, din fiecare seară romantică. Pătrund în interior, moment în care El vede o pasăre:

- Uite barza!

Ea zâmbeşte iar farmacista li se adresează:

- Uneori barza vine când te aştepţi mai puţin. Poftiţi testul barza !

Ea priveşte spre produs iar El tresare. Ea se gândeşte şi apoi achită tacticoasă produsul şi o porneşte spre ieşire, aşteptându-l pe El.

Cei doi o pornesc tăcuţi spre scara blocului. Urcă scările până la etajul unu şi intră în apartament. Ea merge la baie. El se asează în faţa calculatorului şi caută datele despre testul barza. Găseşte un videoclip  mai mult decât interesant...

Ea apare lângă el:

- Nu ştii de test?

- Ba da... Vroiam să mă conving. Ştii dacă este o liniuţă înseamnă că nu eşti gravidă...

- Şi dacă sunt două ?– întreabă Ea, arătând cele două liniuţe care au apărut în urma testului

- Înseamnă că vine barza! Testul nu greseşte şi oferă rezultate rapide.

- Da.

- De peste 20 de ani.....

- Oare şi alţii au trăit asemenea momente funny? – întreabă Ea în timp ce se cuibăreşte în braţele lui.

Copilul şi barza

Se lasă seara dar copiii nu renunţă la joaca lor. Unul dintre ei priveşte în zare şi strigă cu putere:

- Uite barza! Vine barza!

Toţi cei prezenţi îşi îndreaptă privirea în direcţia indicată de copil. După un scurt tur de orizont, barza dispare în spatele unei case:

- La tine a venit! Ţi-a adus un frăţior!

- Sau o surioară – spune alt copil.

Copilul căruia i se adresau ceilalţi colegi de joacă zâmbeşte şi fuge spre casă. Ceilalţi încep să vorbească fără a ţine cont de ceea ce spun ceilalţi:

- Vroiam să vină la mine!

- Eu am pus zahăr în fereastră...

- O fi suflat vântul zahărul!

- Ştiam că barza vine după ce mama şi tata fac boogie-woogie!

- Nu. Se spune lugu-lugu.

- Ba nu. Eu ştiu mai bine!

- Nu... Fetele ştiu mai bine. Ele sunt mame. Mă gândeam cum ar fi să mă trezesc cu un bebeluş.

- Nu vine la tine. Vine la mama ta.

- Dacă crede că eu sunt mama?

Între timp, copilul care alergase acasă se întoarce supărat:

- Ne-a păcălit!

- Eşti sigur?

- Da. Am căutat şi în dulap, sub pat...

- În maşina de spălat te-ai uitat?

- Da... Am întrebat-o pe mama şi ea râdea.

- Poate este secret – spune cel care zărise barza. Părinţii mei se uitau la un videoclip  legat de testul barza...

- Poate nu a reuşit la test, barza – spune convingător unul dintre copii.

- Voi aţi auzit de lugu-lugu şi de testul barza ?

Testarea lugu!

De curând am văzut un videoclip haios, aşa cum îmi place să fie şi blogul meu. De fapt este o reclamă pentru cel mai vechi test de sarcină, numit „barza”.

Personajele sunt specifice desenelor animate, a copiilor, simbolizând de fapt acel „ceva”. la care se referă spotul publicitar. Personajele haioase se ocupă de propria lor plăcere al cărui punct culminand îl reprezintă barza, care stă la fereastră, aşteptând confirmarea unei noi comenzi, de livrare, a unui mic ghemotoc.

Pe lângă prezentarea comică, această reclamă aduce în atenţia celor care-l urmăresc, ideea că mereu trebuie să fie precauţi şi să se pregătească din timp, indiferent că vestea este una bună sau una neaşteptată.

În mai puţin de 30 de secunde, spotul publicitar ne conduce spre elementul existenţial al unei familii, al unui cuplu. Ce mai căutam când eram mici, barza... să vedem dacă ne aduce o surioară, un frăţior.... Barza este unul dintre cele mai îndrăgite fiinţe de către om. Putem spune că este vieţuitoarea care ne testează, pe noi, oamenii!

Văzând acestea, imediat am vrea să facem şi noi acel test, sau să asistăm la cineva care-l face, mai ales dacă şi noi suntem implicaţi.

Cu testul „barza”  nu se dă greş, doar se exersează. Perseverenţa este sursa reuşitei!

Relaxare...

De multe ori am o senzaţie, aşa numită deja-vu. Când trec prin anumite momente şi etape, parcă le-aş retrăi. Uneori nici nu ascult persoana fiind conştient de ceea ce va spune.

Această senzaţie însă se opreşte la bariera legată de locuri, destinaţii. Niciodată n-am putut spune că fiind într-un anumit loc, într-o locaţie anume, aceasta ar mai fi făcut parte din călătoria mea prin viaţă.

Fiind plecat câteva zile în Germania, am fost convins de colegi, în ultima seară, să mergem la un local şi să ne distrăm. În momentul în care am pătruns în incinta restaurantului Athos din Thalheim, aveam impresia că am trecut graniţa, revenind acasă. Aveam impresia că am coborât din trenul vieţii, în gara respectivă... deşi nu eram la gară!

Totul părea familiar. Dar nu era aşa, deoarece chelnerii vorbeau o altă limbă, pe care doar unul dintre noi o cunoştea. Ambianţa era plăcută şi relaxantă. Mâncarea a fost excelentă dar nu am savurat-o aşa cum trebuie, fiind concentrat asupra stării persistente.... de a mai fi fost pe acolo. Acest gând m-a urmărit până la revenirea acasă.

Mi-am întrebat părinţii dacă nu am fost cumva cu ei, în copilărie, pe acele meleaguri. Ei m-au întrebat dacă nu am febră sau dacă am consumat alcool peste măsură. Am infirmat ambele ipoteze şi mi-am regăsit neliniştea.

După două zile am revenit acasă şi am fost la petrecerea unui coleg de birou. El a ales restaurantul care-i plăcea şi noi ne-am deplasat spre acel punct. Eram puţin nehătărâţi. Intrând în restaurant, am vrut să iau loc pe o canapea, dar colegii au spus că preferă să stea pe scaun pentru este mai confortabil, aşa că m-am conformat şi eu. 

Canapeaua mi-a atras atenţia, fiind perfectă pentru petreceri, extravagantă având o culoare aprinsă care provoca din start buna dispoziţie. Eh, colegii mei au vrut un mediu mai sobru, adecvat stilului de viaţă al sărbătoritului!

Atunci am simţit senzaţia că nu sunt unde credeam că mă aflu. M-am uitat pe meniu şi astfel am avut certitudinea că mă aflu într-adevăr la restaurantul Mogambo din Bucureşti.

După zece minute, când am scăpat furculiţa pe jos, iar un chelner amabil a venit să mi-o înlocuiască am descoperit misterul. Am revăzut mobila şi... era identică cu cea din restaurantul german!

Privirea mi-a fost atrasă de scaunul medalion din lemn masiv, impunător. MI-am dat seama că este mobilier horeca , care era unul de calitate superioară, specifică restaurantelor şi barurilor. Acesta era complet tapiţat la sezut şi spătar, putându-se observa cu certitudine stilul specific, baroc, care conferă eleganţă şi distincţie.

Ceea ce aveau în comun cele două restaurante era faptul că deţineau mobilier din portofoliu EVO horeca. Mi-am adus aminte şi de alte cafenele care aveau acelaşi design…. Nu era un sentiment de deja-vu, era doar unul de relaxare şi de regăsire a liniştii sufleteşti.

În acest fel mi-am dat seama cât de aproape suntem că preferinţe, gândire, evoluţie, noi oamenii, indiferent de naţie, profesie sau stil de viaţă! Cât de multe locuri înfrăţite se află în lume.

Întâlnire constructivă

Bărbatul se trezeşte agitat. Priveşte ceasul şi o porneşte grăbit spre ieşire.

Ajuns în stradă, se întâlneşte cu vecinul său. Acesta era tot timpul abătut şi mereu avea argumente împotriva ideilor pe care le auzea:

- Salut, vecine! Ce faci?

- Mă duc la cumpărături.

- La piaţă? Totul este scump. La alimentară produsele sunt vechi....

- A... nu. Cumpăr un cadou.

- Nu are rost. Cheltui şi poate nu este util! Nu... – se lamentează vecinul.

- Trebuie. Este un eveniment important.

- Nu există evenimente importante. Ce vrei să cumperi?

- Mă gândeam la un tablou....

- Ce să facă cu el? Dacă nu este autoportret, cheltui banii degeaba. Sau este tablou electric?

- Ceva valoros... o pictură celebră...o copie fidelă....

- Omul dă valoare. Tabloul... o pânză colorată.

- Mda... Poate iau şi o sticlă de ceva...

- Ce să faci... Te îmbeţi, te doare capul, devii mahmur.

- Nu... mă refeream la ....

- Nu merită.

- Poate iau o cămasă.....

- Se rup repede, nu sunt de calitate.

- Mda... ai dreptate.... Poate ceva electronic...Hm!

- Ca să te superi când se strică? Nu sunt de calitate....

- Mda...

- Cu ce ocazie vrei să cumperi?

- Este ziua...

- Du o floare... dar este păcat să rupi florile....

- Este bărbat...

- Piei drace! Dar cine este? Nu e soţia ta?

- Nu...este vecinul de deasupra.

- A! Caricatura  aia de om!

- Da! Wow! Ce idee bună mi-ai dat. Mersi. Acum comand!

Bărbatul strânge fericit mâinile vecinului care-l priveşte uimit, făcându-şi cruce în timp ce acesta dispare rapid, în bloc.